Calendarul pastoral al Eparhiei de Cluj-Gherla a stabilit, pentru 15 octombrie 2017, o duminică dedicată Sfintei Scripturi, pentru a readuce în atenție importanța Cuvântului lui Dumnezeu. În acest context, în Catedrala episcopală Schimbarea la Față din Cluj-Napoca s-a organizat un parcurs de 24 de ore de lectură continuă din Vechiul și Noul Testament, exceptând momentele liturgice.
(…)
PS Florentin a deschis șirul lecturilor citind capitolul I din Cartea Genezei, până la capitolul al IV-lea. Primele versete le-a citit în limba ebraică, deoarece „prima redactare a Sfintelor Scripturi a fost în limba ebraică veche”. A continuat lectura pr. Vicar general Călin Bot, apoi pr. Vicar Anton Crișan până la ora 18, când, cu participarea studenților Seminarului eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul”, a fost celebrată slujba Vecerniei, apoi s-au reluat lecturile. Au citit, pe rând, preoți, studenți seminariști, membrii ai unor ordine religioase și asociații, tineri și vârstnici.
Articolul complet despre eveniment AICI